Levi – un prieten ultramaratonist

Abia incepusem sa alerg. Eram un novice. O lume cu totul nouă pentru mine, pe care însă, încet-încet, aveam să o descopăr. Să observ ca nu doar îmi releva noi lucruri interesante, ci era și plină de adrenalină.

Pe Levi l-am văzut pentru prima dată într-o postare făcută pe facebook. Tin minte si acum că impresionase, pe mine ca începător, faptul că alergase un ultramaraton montan. Nu era primul pentru el,desigur, dar era pentru prima dată când eu „auzeam” de el. Nu știam la acel moment ce este un Ultramaraton montan. Aveam să aflu mult mai târziu asta, pe pielea mea. Nu imi amintesc ce concurs era cel la care fusese Levi, însă îmi amintesc de privirea lui hotărâtă. Apoi, păentru că voiam să știu mai multe despre el, am citit cele câteva articole  găsite pe net, despre el, în care am aflat ca și-a pierdut mâna dreaptă la 6 ani în urma unui accident. Lucrul ăsta m-a întristat si nu pot să îmi imaginez cum este sa fii în locul lui. Mai târziu, peste ceva vreme, după ce ne imprietenisem pe facebook, am vazut alte câteva postari in care Levi făcea muncă de zidarie si alte lucrări legate de constructii. Incă de atunci m-am gândit că e un adevărat luptător, fără să spun cuvinte mari. Alți oameni, în locul lui, fără o mână, s-ar fi resemnat… Și probabil ar fi apelat la ajutorul celor din jur pentru a merge mai departe.

Am ajuns să ne cunoaștem față în față abia la Wings for Life World Run. Eram acolo  la primul concurs de alergare cu echipa (știți voi, echipa aceea de oameni pasionați și frumoși). Am făcut atunci câteva poze, am schimbat câteva cuvinte și cam atât. Prietenia noastră avea să se lege în timp.

Când în urmă cu doi ani, în 2016, Levi a traversat România, de la vest la est, de la Vama Jimbolia la Vama Veche, și a parcurs în alergare 1011 km în două săptămâni, am exclamat un mare Uau! Vorbind cu el și, ulterior citind și povestea scrisă la finalul acestei provocări, mi-am dat seama încă o dată, că atunci când îți propui sa faci asa ceva, nu e suficient sa fii pregătit foarte bine doar fizic, ci că psihicul joacă de asemenea un rol la fel de important, sau chiar mai important. Să faci atâta amar de km nu e ușor.

Anul trecut, când Levi a anunțat ca vrea sa participe la 6633 Arctic Ultramaraton, m-a mirat și nu această nouă provocare pe care o avea în vedere. Nu pot să nu recunosc ca mi se pusese un nod în gât, numai la gândul că încă mai sunt oameni frumoși, și nebuni, asemenea lui Tibi, Andrei și Vlad, care să vrea să încerce și ei să treacă prin chinurile infernului alb. Nu că nu aș fi crezut că Levi nu poate participa la o asemenea cursă, însă faptul că el nu avea o mână, mi se părea ca l-ar putea pune în dificultate. A fost primul gând care s-a ițit în momentul aflării veștii. Însă experiența lui ca alegător, cursele alergate, optimismul, voința și un psihic puternic, îi convinsese însăși pe organizatorii acestei competiții să spună “Da” cererii lansate de Levi.

 

Însă greul de-abia acum începea. Pregătirile, și nu mă refer doar la partea de pregătire fizică, ci și la tot ceea ce înseamnă logistică pentru acest concurs, de-abia începea. De-a lungul a mai mult de jumătate de an, eforturile lui Levi și ale celor câțiva prieteni și cunoscuți, de a aduna lucrurile necesare participării aveau să fie destul de mari. Levi a avut în jurul său o mână de oameni care l-au susținut cu inima deschisă și au încercat să mediatizeze participarea lui la 6633. Povestea participării lui la unul dintre cele mai grele ultramaratoane din lume a fost făcută publică in mass media (TV, Radio, presa scrisă, pagini de socializare). Timpul trecea și momentul plecării la 6633 Arctic Ultramaraton se apropia. Cu nici 3 săptămâni înainte de cursă, Levi nu reușise să adune în tolbă suficienți bani pentru a-și achiziționa întregul echipament necesar: sania, îmbrăcămintea, încălțămintea, telefonul special. Și la acestea, se adaugă desigur biletul de avion, cazarea si mesele. Si posibil sa mai fie o multime de lucruri despre care eu nu am stiinta (taxa de înscriere, mâncarea, medicamentele, etc).  Țin minte ca și eu reușisem să fac o postare în care menționam la sfârșit de contul în care puteau fi făcute donații pentru susținerea lui Levi. Contul mai este valabil și acum, și cred că orice donație ar fi binevenită, pentru ca Levi să mai acopere din golul costurilor pe care le-a avut (Polgar Levente Ioan, Banca Transilvania: RO24BTRLRONCRT0329751501).

Pe 13 februarie am participat, ca invitat, la un eveniment ce făcea parte din campania de susținere a lui Levi, in București, la Muzeul Național Cotroceni, eveniment organizat de Distribuie.org, o platformă de știri, cu reportaje, interviuri, informații din cultură, educație și sport. A fost un moment emoționant pentru Levi, și nu doar pentru faptul că se afla în fața unui public format în majoritate de jurnaliști din mass media, ci și pentru că fiecare astfel de eveniment, fiecare interviu, fiecare articol îi amintea că momentul în care va ajunge la Cercul Polar se apropia rapid. Dacă l-ai fi întrebat de emoții, nu ar fi recunoscut că știe ce sunt 😀  Însă ușoarele inflexiuni ale vocii îl trădau pe alocuri 😊

Alături de Levi, am avut frumoasa surpriză de a o vedea și de a o cunoaște pe Oana Badea, primar al municipiului Aiud, căci Levi acolo își are originile.  Vocea calmă și privirea senină a doamnei primar a captat atenția celor prezenți începutul evenimentului. Și pentru că pe mine una m-a impresionat în mod tare plăcut, aș vrea să vă redau și vouă câteva din cuvintele dumneai:

 

“Aiudul este frumos, are oameni frumoși și are niște povești de spus. Levi este una din poveștile frumoase ale Aiudului. Levi nu a avut un scenariu prestabilit, a reușit să iasă din tipare, a reușit să își scrie propria poveste încrâncenându-se în lupta cu momentele mai puțin faste ale maturizării lui. Aiudeanul Levi spune povestea de fapt pe care până la urmă fiecare o vedem într-un film, o ascultăm în textul unei piese muzicale, o regăsim într-o zbatere a unui colț de natură în trecerea prin anotimpuri. Momentul în care Levi și-a ales această excepțională luptă cu ghețurile este momentul în care Aiudul sărbătorește 725 de ani de la prima sa atestare documentară. Șu nu e puțin lucru să se suprapună asemenea întâmplări. Mi-aș dori ca acest an să nu fie dedicat numai istoriei sau trecutului, ci să fie dedicat prezentului care naște din trecut. Până la urmă, nici nu contează atât de mult dacă te naști într-un loc anume, ci contează dacă ești capabil ca acel loc să fie cunoscut prin ceea ce tu simți că este locul în care tu trăiești. “

 

Levi aleargă de vreo 9 ani, și încearcă să arate celorlalți, și îndeosebi copiilor, că viața are un scop. Chiar dacă o perioadă a reflectat mult la ce înseamnă viața, a simțit că “orice ecuație”, orice încercare de a aduna oamenii în jurul ideii de susținere a copiilor “îi dădea cu virgulă”. Pentru acest an, Levi își propune să creeze un proiect “Zâmbet din viitor”, prin care să ajute niște copii nevoiași, care nu își pot permite financiar să urmeze cursurile școlare, să treacă peste acest impediment. Prin proiectul “Zâmbet din viitor îmi doresc să începem să dăm o șansă tinerilor“, spune Levi.

Levi a luat cât se poate de în serios această provocare de a participa la 6633 Arctic Ultramaraton. Poate nu a reușit să sensibilizeze destul de multă lume care să îi vină în ajutor cu partea financiară, și poate nu a început cu destul de sufficient timp înainte să ăși anunțe participarea, și poate nu a avut o rigoare clară în organizarea pregătirii sale din punct de vedere al logisticii, însă nici la o clipă nu și-a droit să abandoneze. La același eveniment de care vă spuneam mai devreme, levi spunea: “Sper ca acolo să nu pot abdica. Nu merg să mă joc, nu merg să mă distrez, nu merg la o plimbare la Cercul Polar. Merg pregătit chiar și cu un document pe propria răspundere că îmi doresc ca în orice punct va dori medicul să mă oprească, eu îmi asum reponsabilitatea de a merge mai departe”.

Doar această voință de fier nu a fost suficientă pentru ca Levi să poată continua cursa, și nici declarația pe propria răspundere. Vânturile mari de peste 100 de km/oră l-au împiedicat să își poată continua visul de a încerca să treacă linia de finish. Faptul că vântul i-a răsturnat sania, dar și pe el însuși, iar încercările lui nu au avut success, l-au obligat să apese pe butonul de urgență. Organizatorii au considerat că Levi nu va putea continua cursa, nici măcar onorific. Așadar, acum se află într-una din mașinile care îi deplasează pe concurenții care au abandonat, din punct în punct spre finish. Plecat cu multe speranțe în această cursă, cu emoții mari legate de achiziționarea echipamentului și a plății bagajelor speciale de cală (pentru care a rămas dator cu o sumă destul de mare de bani), cu gandul la cei care i-au fost alături, și cu inima la ceea ce va urma, Levi a reușit “să guste ” prea puțin din cursa care spera să fie provocarea vieții lui. Însă, viața merge înainte, și Levi știe să suporte o astfel de înfrângere.  Sunt sigură că va mergemai departe și va duce la capăt multe alte proiecte pe care le are și care îi vor mai apărea în cale. Haideți să ăi fim alături cu o vorbă bună de încurajare. În astfel de momente, orice cuvânt bun, îl va face să ridice fruntea coborâtă de supărare și de ideea că i-a dezamăgit pe toți cei care l-au susținut și au avut încredere în el.

Levi, tu rămâi același prieten pe care îl știu eu, un om deschis, care spune exact ceea ce gândește, fără să își îmbrace cuvintele în haine colorate, atunci când lucrurile sunt de fapt gri, fără să pară altcineva decât cel care este, un om cu inima deschisă și cu o pasiune mare pentru alergare. Levi, acum tu și Avram Iancu sunteți cel mai aproape de Tibi. Suntem mândri că tu ești unul din cei 4 români care anul acesta au avut curajul să participe la această cursă care i-a speriat pe mulți, eu fiind unul din aceștia 😀

Îmi doresc ca tu să fii acolo, să îl susții pe Tibi, la trecerea liniei de sosire! La acest moment nu mai are foarte mult. Să îl îmbrățișezi din partea noastră și să nu uiți că noi suntem mândri de voi toți!

Te așteptăm cu drag acasă, învingător sau nu, rămâi același prieten.